O noapte linistita de toamna. Se plimba un gand de colo colo ca intr-o mare de emotii si nu mai stiu cum ma cheama. Cad din senin… pe ganduri, dar stiu ca nu e azi. Nici nu e acum, e prea devreme. Si stau si astept, vreau sa fac ceva, dar nimic nu conteaza in secunda asta. Un singur lucru vreau si pentru asta m-as arunca de sus si nu mi-ar pasa. Si timpul trece din ce in ce mai incet… acum s-a oprit.
A trecut atat de mult timp de atunci si parca ar fi azi. O zi ca oricare alta, o zi de toamna. Acelasi peisaj pierdut printre blocurile pustii. Dar gandurile nu imi dau pace. Si stiu ca asta e ce vreau. Dar nu, e prea devreme sa ma gandesc. Oare e bine sa… ce prost am fost. Atat timp, atatea lucruri, atatea locuri, de-atatea ori.
E o seara cu mult diferita de celelalte, e o raza de soare care strabate vazduhul, il desparte si il inspaimanta in singuratatea lui eterna, e raza mea de soare. Un zgomot placut, o voce cristalina, dar eu nu exist in secunda asta, timpul s-a oprit pentru mine. Totul parca ar trebui sa dureze la infinit. Si cat de frumos pot sa mint, sa ma mint pe mine insumi. Cat de prost am fost.
Spune ceva nu lasa vantul sa iti ia visele. Stralucirea din ochi nu o pot uita. Cat de prost am fost. N-am visat, traiesc intr-un vis in care nu ma recunosc, simt ca nu mai sunt eu, rasuna ecoul in camera, gandurile mele nu imi dau pace. [Tresar, sar pe fereastra si zbor in vazduh ... ] Nu am cuvinte, pentru prima data nu mai am cuvinte. Poate ca le-am terminat.Ce prost am fost.
Si totul merge bine. Merge nespus de bine, si nu pierd nici un detaliu, E toamna, e frig, dar mie mi-e cald si imi place. Imi place de tot si nu ma deranjeaza nimic. Tot ce vreau e chiar aici.
Timpul isi reia cursul normal, ies dintr-un vis iluzoriu, neplacut de brusc. S-a terminat. Ce prost am fost… si inca mai sunt.