E sunetul care nu imi da pace, sunetul linistii. Nu am nici o descriere de facut, a nimic. Nu e nimic de gandit, nu e nimic de vazut, nu e nimic de facut. Monotonie completa. n fiecare secunda se intampla ceva nou, ceva nemaivazut, ceva nemaintalnit, si totusi acel ceva e atat de monoton, atat de static, atat de impersonal, atat de rece si de distant.
E ca si cum as vrea sa masor linistea sau intunericul. As putea fi mort si sa nu imi dau seama de asta. Sunt viu doar pentru ca imi mai bate inca inima? Da… de-aia e-asa liniste…